domenica 19 gennaio 2014

LU SCICCAREDDU - Francesco Mulè

LU SCICCAREDDU

 

Nna storia iu vi cuntu a du paroli

d'un sciccareddu parlu e d'un signuri

'u desideriu vostru prestu voli

sintirla e vi la cuntu c'un arduri.

 

Iu vitti un sciccareddu frasturnatu

ca stava fermu cu la testa vascia;

chidennucci pirchì fussi a ddu statu,

aprennu a vucca ca paria nna cascia,

 

mi dissi: «Caru beddu miu signuri,

nun stati a taliarimi di sutta;

li spaddi l'aiu chini di duluri

e 'u me patruni di darrè m'ammutta.

 

Pi tutti li vaneddi aiu giratu

cu stu gran pisu ancora cchiù pisanti,

m'arriva 'ncoddu zoccu c'è 'mmicchiatu

e l'oriu ca ricivu è... 'tira avanti'!»

 

Iu nun nni pozzu cchiù, vu m'aiutati...

ma a chiddu 'stanti detti un stramazzuni

e nun sintiva cchiù li gran tricciati

ca prestu 'u spirtu detti un sciddicuni.

 

Ddu povuru patruni c'appi a fari?

Si carricau cuntritu ddu gran pisu

e, misusi assai curvu a caminari,

capiu quant'è difficili un surrisu.

 

Capiu ch'o sciccareddu avia ragiuni

muriri d'una subitania morti,

ca nni la vita puru d'un strazzuni

s'avi nicissità e bisognu forti.

 

Vi dicu, amici mei ca m'ascutati:

«facemu puru natri i sciccareddi,

ma, prima di muriri, tutti armati

di Roma a ma ccacciari i gran viteddi».

 

Cattolica Eraclea, 23 giugno 1966

 

Francesco Mulè

Nessun commento:

Posta un commento